Din lumea albastră

E ceva, e ceva acolo in mine, care se zbate zadarnic sa iasa afara,ca un tipat mut.Pot simti mirosul cerului, lumina soarelui, mangaindu-ma pe cap dar radacinile mele, nu ma lasa sa zbor,precum o pasare ranita,se sparg oceane in ochii mei.Iar mainile spun  mai multe decat cuvintele mele,acum.In camera pe jumatate luminata, sunt eu si zidul gol peste care se revarsa amurgul,plin de nostalgie. Usi inchise ce asteapta o cheie salvatoare,pe mari albastre,furate din basme,iar sufeletele pustiite, asteptand sa-ti spuna o poveste.
Timp de o secunda m-am oprit,uitandu-ma la dulapul cu model complicat,la cartile vechi de pe el si la persoana ce se reflecta in oglinda sparta de langa. Mirosul de iasomie ce venea din camera alturata, caii fugind pe campul gol si ploaia ce urma sa vina.