Ratacire

Sa nu uiti acest drum poate ca e ultimul pe care mergem impreuna

Sa nu uiti ca exista un motiv pentru tot dar nu pot lupta cu aceste cuvinte ce sunt precum sagetile 

Sa nu uiti acesti ochi

Sa nu uiti sa zambesti

Sa nu uiti sa lupti pentru ce iubesti

Sa nu uiti ceea ce conteaza

Si cand vei rataci prin noaptea ce pare ca te inghite, sa iti aduci aminte aceste cuvinte.

-Tu cel ce ratacesti,sa nu uiti ca acasa e unde iti e sufletul cel mai linistit-

Freamat

Candva cineva mi-a spus: '' sper sa nu te inchizi si mai mult in tine''

ultimele cuvinte si privirea lui, apoi a trecut mult timp intre noi. 

Iar acum iti  scriu, sa-ti spun ca nu m-am inchis sau izolat definitiv.

Ca a mai ramas acolo o mica poarta lasata neintentionat deschisa.

Care inca a rezistat, unde inca mai zboara gandurile si le prind 

pe hartie precum  fluturii in plasa.

Aici timpul nu mai exista,sunt doar eu  si o usa

pe care doar eu o pot vedea, si imi e de ajuns.

Ma bucur ca m-am intors aici,unde sufletul meu isi gaseste linistea si locul 

in freamat, aici e acasa.

Freamat ce s-a zbatut in mine si avrut sa iasa afara

dar eu nu l-am lasat. Permite-mi doar sa fiu si atat.

Descântece - tu nu iubesti un suflet, tu iubesti un trup

Om de lut, tu esti doar un trup

ce rataceste printr-o mare de oameni

care isi cauta o bucata din suflet

m-am uitat prea mult inapoi dupa tine

nu era nimic acolo,doar amintiri

si ce ar mai conta cateva in plus acum?

Om de lut, tu iubesti o fantoma

caci e doar in mintea ta, nu e aici,nu e acolo

Nu e cu tine, dar e mereu in mintea si inima ta

A sculptat in tine un sentiment de iubire

conturat cu amintiri, dar ce ar mai conta cateva in plus acum?

Om de lut, ai fost naiv sa crezi asa ceva,

sa speri ca nu te va abandona,

toate sunt scuze, dar putine motive

toate sunt clipe, dar putine conteaza

toate sunt zambete, dar putine care sa nu ascunda ceva 

Om de lut, nu fi absurd,

disperarea ce-o port ca pe cel mai frumos lucuru

de ce? Pentru ca stiu, intr-o zi voi inetelege ce nu pot acum

dar pana atunci prefer sa se sparga oceane in ochii mei

caci doar cicatricile sunt o dovata ca tu ai fost aici, acum.

A part of me

Acolo unde se termina noapte si incepe ziua intre stare de veghe si visare,acolo incep sa ma pierd pe mine si pe tine odata cu mine, caci tu esti o parte din mine.As vrea sa culeg fiecare amintire, sa se mai opreasca odata timpul in loc sa-mi odihnesc privirea pe chipul tau.Cum lumina diminetii nu va intarzia sa apara asa si timpul nu sta in loc si nici oamenii. Nu voi uita sa iubesc, sa fiu eu si sa visez.
E un simplu drum dar imi e frica sa ma uit inapoi, pentru ca atunci 
poate ma voi scufunda dar nu in ocean, in propriile-mi ganduri
 emotii si amintiri.

Din lumea albastră

E ceva, e ceva acolo in mine, care se zbate zadarnic sa iasa afara,ca un tipat mut.Pot simti mirosul cerului, lumina soarelui, mangaindu-ma pe cap dar radacinile mele, nu ma lasa sa zbor,precum o pasare ranita,se sparg oceane in ochii mei.Iar mainile spun  mai multe decat cuvintele mele,acum.In camera pe jumatate luminata, sunt eu si zidul gol peste care se revarsa amurgul,plin de nostalgie. Usi inchise ce asteapta o cheie salvatoare,pe mari albastre,furate din basme,iar sufeletele pustiite, asteptand sa-ti spuna o poveste.
Timp de o secunda m-am oprit,uitandu-ma la dulapul cu model complicat,la cartile vechi de pe el si la persoana ce se reflecta in oglinda sparta de langa. Mirosul de iasomie ce venea din camera alturata, caii fugind pe campul gol si ploaia ce urma sa vina.

Lonely winter days

Daca as fi iarna ,as ingheta totul ,florile ar sta tacute,iarba ar dormi iar brazi ar fi singuri 

supravietuitori.As fi superba in hainele mele albe dar as fi tacuta ca atunci cand tu te trezesti dimineta

sa vezi albul infinit,stralucitor la lumina slaba a soarelui,as da o ninsoare cu fulgi mari care ar alunga oameni in casele lor.As fi intodeauna singura si as umple strazile cu nostalgia mea, le-as da si oamenilor din ea.

M-as uita la copii,cum mamele lor ii dojenesc cand ies afara fara caciula...cum se bat cu zapda,cum imi lasa ingeri pe palmele mele reci,castele in parul meu mult prea mici pentru a incapea cineva in ele,

poate doar veveritele,oameni de zapada,soldati mei,stau si  pazesc orasul feeric.

Iar pe tine te-as tine in lumea mea ca intr-un vis  pentru todeauna,te-as pastra undeva in inima mea inghetata.

Spre sfarsit as plange pentru ca soarele m-ar alunga dar voi stii ca oamenii nu ma vor uita vreodata pentru ca le-am lasat amintiri frumoase, din iarna,din mine.Atunci cand o floare a ierni se va sparge voi stii ca fiecare bucata de gheata  a ajuns la cineva .

Under the water

Luminile  erau aprinse in tot orasul si ma simteam cumva protejata de ele dar intr-un fel eram constienta ca ma poate vedea cineva, desi la ora aia din noapte nu cred ca mai era cineva afara.Cutreierand strazile orasului, noaptea totul e altfel  ca o alta lume care sta ascunsa pana soarele apune. Oamenii,  majoritatea dorm iar sufletele lor calatoresc departe. Cateodata noaptea tarziu ma trezesc ca  alerg dupa umbre,cand vantul bate si haitele de caini parca pun stapanire pe oras. Un oras ce pare parasit desi eu stiu ca doar doarme.In noptile tarzii de vara cand pomii  parca ma imbata cu mireasma lor,  poezii despre altii care s-au iubit, ma intreb cine au fost ei,daca  autorul a stat si el pe o banca intr-o seara de vara asa ca mine...''suntem facuti pentru a iubi'' am citit asta o data undeva, nu mai stiu unde exact. Dar nu simt ca am fost facuta pentru asta, desi in unele noptii tarzi ca asta cand ma pierd in peisaj simt ca sunt singura, de-a dreptul singura.Astfel de momente sunt prea rare si prea scurte ca si viata de altfel care e mult prea scurta .
Mai e putin si soarele va rasari si nu vreu sa ma prinda dimineata cand ajung acasa dupa mica mea plimbare nocturna parca intunericul din camera si tacerea ma inghit dar sub apa acolo nimeni nu poate sa ma auda sau sa ma vada.E o liniste placuta si imi aduce aminte de tine,esti o iluzie, exact ca dragostea ta pentru mine.